Există lucruri din copilărie care nu se uită niciodată. Pentru mine, unul dintre ele este Bâlciul de Pantelimon de la Drăgănești-Olt. Îl așteptam tot anul. Iar când venea, orașul nostru părea că se transformă într-o altă lume. Era lume multă, muzică, agitație, culoare, miros de floricele și înghețată. Dar, dintre toate, atracția cea mai mare erau tiribombele. Pentru noi, tiribombele erau centrul bâlciului. Le vedeam de departe, le auzeam muzica și zgomotul, priveam luminile și așteptam nerăbdători să ne vină rândul. Ne urcam cu emoție, ne țineam bine și ne învârteam până ni se tăia respirația. Coboram amețiți, râzând, și de multe ori voiam imediat încă o tură. Tiribombele nu erau doar o distracție. Erau aventura noastră, curajul nostru și libertatea noastră de copii. Pentru câteva minute, parcă zburam deasupra întregului oraș. Ne mai cumpăram fluierici și ochelari de soare, făceam fotografii îmbrăcați în costume ciudate și beam Cico rece, convinși că nu există nimic mai bun pe lume. Și mai era ceva special: de la bâlci ne cumpăram haine noi — papuci, pantaloni scurți, câte un tricou. Lucrurile cumpărate atunci aveau parcă o altă valoare. Nu erau doar niște haine. Purtau cu ele atmosfera bâlciului, emoția acelei zile și sentimentul că ni se întâmplă ceva important. Pentru noi, copiii de atunci, Bâlciul de Pantelimon era cea mai mare sărbătoare reală a anului. Nu era o poveste citită într-o carte și nici o lume văzută la televizor. Era chiar acolo, în fața noastră: oamenii veniți din toate împrejurimile, comercianții, muzica, luminile, tiribombele și bucuria curată. Tradiția bâlciurilor din Drăgănești-Olt este veche. Documentele istorice locale arată că, încă de la începutul secolului al XX-lea, în localitate existau trei bâlciuri anuale și o piață săptămânală. Bâlciul de Pantelimon, ținut în preajma zilei de 27 iulie, a rămas însă marele reper al verii și una dintre tradițiile care au legat generațiile între ele. Astăzi, bâlciul continuă. Poate tiribombele nu ni se mai par atât de înalte ca atunci. Poate nu ne mai urcăm în ele cu aceeași nerăbdare. Dar, când le auzim muzica și le vedem rotindu-se, pentru o clipă redevenim copiii care așteptau un an întreg să vină bâlciul. Anul acesta am revenit acasă exact la timp. La timp pentru Bâlciul de Pantelimon. La timp pentru tiribombele copilăriei mele. Unele lucruri se schimbă. Altele merită să rămână. ❤️