Astăzi, 5 Iunie, de Ziua Învățătorului, gândul meu se întoarce cu peste cincizeci de ani în urmă, în anii 1973-1974, către primul om care a avut un rol important în formarea mea: Doamna Caragea, educatoarea mea. Nu-mi amintesc toate zilele petrecute la grădiniță, dar îmi amintesc foarte bine omul. Îmi amintesc panoul pe care lipea abțibilduri cu cireșe, mere, caise, păsări și fluturi. Pentru noi, acele imagini erau o adevărată fereastră către lume. Cu mijloace simple și multă imaginație, Doamna Caragea reușea să transforme fiecare activitate într-o lecție și fiecare lecție într-un joc. Îmi amintesc și curtea grădiniței. Nu existau construcțiile sofisticate de astăzi, din plastic, lemn și metal. Aveam însă ceva ce nu poate fi cumpărat: bucuria jocului. Jucam „Țară, țară, vrem ostași”, săream coarda, alergam și ne inventam propriile aventuri. Copilăria nu avea nevoie de multe obiecte pentru a fi fericită. Primăvara mergeam în grup prin pădure și cântam. Descopeream florile, copacii și lumea din jurul nostru cu o curiozitate firească. Învățam fără să ne dăm seama că învățăm. La grădiniță nu se făcea încă scriere propriu-zisă. Exersam liniuțe, cerculețe, puncte și diferite combinații grafice care pregăteau mâna pentru literele ce aveau să vină mai târziu. Eu am învățat să scriu singur, copiind forme și imagini, din dorința de a descoperi mai repede lumea cuvintelor. Făceam și gimnastică, mergeam uneori la spectacole organizate la Casa de Cultură și trăiam fiecare astfel de ieșire ca pe un eveniment important. Privind în urmă, un lucru mă impresionează. Deși erau anii comunismului, nu-mi amintesc ca la grădiniță cineva să fi încercat să ne îndoctrineze. Eu îmi amintesc în primul rând de jocuri, de natură, de cântece și de oameni care își făceau meseria cu dăruire. Îmi amintesc copilăria, nu propaganda. Și îmi amintesc vocea Doamnei Caragea atunci când, la numărătoarea până la zece, atenția mea mai zbura în altă parte: „Ioane, fii atent!” Astăzi înțeleg că acele cuvinte nu erau o mustrare. Erau expresia grijii. Era dovada că cineva era atent la fiecare copil și își dorea să-l vadă crescând. După o viață întreagă și după întâlnirea cu mulți profesori și educatori, cred că adevărata valoare a unui dascăl nu stă doar în ceea ce predă. Ea stă în bunătate, răbdare și în capacitatea de a lăsa o urmă luminoasă în sufletul unui copil. Dacă după mai bine de cincizeci de ani îmi amintesc cu recunoștință de Doamna Caragea, înseamnă că și-a îndeplinit misiunea mai bine decât ar putea-o măsura vreodată vreun calificativ. Astăzi, de Ziua Învățătorului, îi mulțumesc ei și tuturor dascălilor care au înțeles că înainte de a forma elevi trebuie să formeze oameni. La mulți ani tuturor educatorilor și învățătorilor care au lăsat în urma lor nu doar generații de absolvenți, ci și generații de oameni care își amintesc de ei cu drag și respect. ❤️📚🍀